De-odată drumul s-a deschis
Intrând Domnu-n cetate,
Ca să-împlinească tot ce-i scris,
Umil, El o străbate.

Călare pe-un asin, smerit,
Cum spune Zaharia,
În toate-atât de diferit
De cum voia mulțimea.

Oamenii-n drum se îmbulzeau
În preajma lui Mesia,
Toți, într-un glas Îl aclamau:
„Preia împărăția!”

„Osana, Fiul lui David,
Acelui care vine
Pe tron, în Templul aurit,
C-o nouă 'mpărăție!”

Cu ochii triști și gânditori
Înainta pe cale.
El nu voia lauri, comori
Din lumea trecătoare.

Deși-L întâmpină voioși,
Cântându-I osanale,
Ochii Lui blânzi și luminoși
Varsă lacrimi amare

Pentru cetatea care-a stat
Cu inima-mpietrită,
Deși Cuvântul întrupat
Pace voia s-aducă.

De-atâtea ori a vrut Isus,
În brațele divine,
Să îi cuprindă, căci le-a spus:
„Trudiți, veniți la Mine!”

El nu vrea pe acest pământ
Să-și facă-mpărăție;
El are una-n cerul sfânt,
Ce dăinuie-n vecie.

Haine și flori Îi presărau
Sub ai Domnului pași.
Până și pruncii-L aclamau
Cu glas de îngerași.

Cinci zile – și în loc de crini
Și haine presărate,
Isus e-ncununat cu spini
Și condamnat la moarte.

Cinci zile – și în loc de tron
De lauri și onoare,
Primește-n mână un piron
Și altul în picioare!

Să nu trăiești cu interes,
Căci vorba ta și fapta,
Pe toate Domnul le-a cules
Și îți va da răsplata.

Privește numai la Isus
Umil, nu-n înălțare,
Să nu-ți schimbi țelul pe parcurs,
Cuprins de tulburare.

Acceptă voia Domnului
În viața ta, creștine,
Căci Tatăl are planul Lui –
El știe cel mai bine!